În urmă cu puțin timp am primit de la cititorii noștri mai multe imagini cu porci morți aruncați pe câmpul din apropierea comunei Orbeasca.
Din imagini se poate observa faptul că, în extravilanul localității, la aproximativ 500 de metri de satul Orbeasca de Sus, pe drumul Pătan, deasupra terasărilor, așa cum este cunoscut localnicilor, zac cadavrele animalelor. Deținătorii de porcine par că nu înțeleg gravitatea faptelor lor și nu doar că nu se poate stopa fenomenul, ci boala se poate extinde și în alte zone, de la animalele de pe câmpuri.

Am contactat conducerea Direcției Sanitar Veterinare Teleorman pentru a creiona o imagine de ansamblu și pentru a afla ce se întâmplă de fapt. Din informațiile primite, la nivelul județului există înregistrate 25 de focare de pestă porcină, mai mult de 10 dintre acestea fiind identificate în comuna Orbeasca. Dintre acestea, trei vor fi închise, în zona Turnu Măgurele, mai exact la Putineiu, acolo unde oamenii au sesizat autoritățile și au fost luate măsurile ce se impun, cei responsabili reușind să controleze extindere îmbolnăvirilor.
Contactat telefonic, primarul localității Orbeasca, Marian Ilie Necșuțu nu fusese informat cu privire la aruncarea animalelor moarte pe câmp, însă ne-a declarat că acolo unde a fost sesizat de către locuitori, a mers împreună cu medicii veterinari și au ridicat porcii bolnavi. Edilul îndeamnă oamenii să semnaleze dacă au astfel de situații pentru că va merge fără excepție să rezolve problema.
Cetățenii trebuie să mai știe faptul că, în cazul care porcii sunt înregistrați și crotaliați, dar se îmbolnăvesc de pestă porcină, vor primi despăgubiri.












Comentarii despre acest post