Acțiunile sunt organizate de către Primăria comunei Islaz și Consliul Local, în colaborare cu reprezentanții Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Teleorman.
Proclamația de la Islaz este programul adoptat la 9 iunie 1848 de mișcarea revoluționară din Țara Românească după citirea sa de către Ion Heliade Rădulescu. La 11 iunie, sub presiunea maselor, domnitorul Gheorghe Bibescu a fost nevoit să accepte termenii proclamației și să recunoască guvernul revoluționar provizoriu.
Pentru marcarea celor 174 de ani de la Proclamația de la Islaz, în data de 12 iunie, în localitate vor fi organizate mai multe activități. La ora 10.00 se va desfășura un simpozion pe această temă, în incinta Căminului Cultural. Acțiunile vor continua la orele 16.00 cu un programul artistic, în centrul civic al Comunei Islaz. Acesta va fi susținut de copiii Şcolilor gimnaziale din comuna Islaz, Ansamblurile de dansuri populare tradiţionale ”Burnasul” şi ”Isvoraşul”, precum şi alţi interpreţi consacrati: Maestrul Bibescu, Valentin Sanfira, Gabi Mandin şi Ion Popa.
Comentarii despre acest post