Se pare că incidentul s-a întâmplat în urmă cu câteva zile, însă filmarea a fost făcută publică în cursul zilei de ieri.
Din video se vede foarte clar faptul că tânărului i se cere atât de personalul farmaciei, cât și de primar să iasă din încăpere, însă refuză vehement. Edilul a mers mai departe și văzând că doamnele respective nu reușesc să-l convingă pe băiat să plece, recurge la un gest mai puțin plăcut și îl ridică practic cu forța de pe scaun. Totodată, se aude și din filmare că ar fi fost solicitată intervenția poliției, însă primarul nu mai așteaptă ca aceștia să ajungă la locul respectiv. Iată care este răspunsul lui Valerică Cîrciumaru vizavi de acest eveniment neplăcut:
„A fost un incident, am intrat acolo, nu puteam să întorc spatele și să plec, mai ales că era o situație de care știam, farmacista fusese la mine în audiență de vreo două ori. Ăsta intrase în farmacie, se așezase pe scăunel și nu mai voia să iasă. Una din farmaciste se certa cu unul în fața farmaciei, celelalte se chinuiau să îl dea pe ăla afară. Eu știind deja, pentru că eu cunoșteam situația, am intrat, iar un altul, în loc să mă ajute, ca să rezolvăm treaba, a început să mă filmeze, ăștia sunt oamenii… În primă fază am vorbit frumos cu el, nu am putut să rezolv și am sunat la poliție. Când a văzut că am chemat poliția, a devenit agresiv, a împins-o pe farmacistă, s-a repezit și la mine, până a venit poliția, ce era să fac, să stau să dea în mine? … Eu consider că am făcut ce trebuia”, a fost explicația primarului.
Puteți urmări în filmarea de mai jos întreaga scenă petrecută în farmacie.
Valerică Cîrciumaru, primarul municipiului Roșiori de Vede ar trebui să înțeleagă că nu își poate face dreptate singur, că pentru acest lucru există instituții abilitate. Ca să nu mai vorbim despre faptul că funcția pe care o ocupă îl obligă să aibă o anumită conduită. Am cerut și un punct de vedere al poliției pe marginea acestui subiect și vom reveni cu informația când o vom primi.
Comentarii despre acest post