Omul este cercetat pentru înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și sustragere de sub sechestru.
Conform polițiștilor din Videle, în anul 2022, bărbatul de 27 de ani, din aceeași localitate, ar fi vândut un autoturism aflat sub sechestru, prin falsificarea contractului de vânzare-cumpărare. De asemenea, ar fi indus în eroare cumpărătorul cu privire la statutul juridic al vehiculului în cauză, cauzându-i un prejudiciu de 4.000 de euro.
„În vederea completării probatoriului, în ziua de 23 iulie a.c., polițiștii au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, la două proprietăți utilizate de către persoana bănuită, situate în orașul Videle, de unde au fost ridicate mai multe înscrisuri ce fac obiectul cauzei. În ziua de 23 iulie 2024, a fost dispusă reținerea persoanei cercetate, bărbatul în vârstă de 27 de ani fiind introdus în Centrul de reținere și arestare preventivă al I.P.J. Teleorman”, se arată în comunicatul de presă emis de IPJ Teleorman.
În dosar sunt continuate cercetările sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle.
Comentarii despre acest post