UPDATE: 14:32: Biroul de Comunicare Strategică informează: ”Precizare despre cazul internat la Alexandria: este vorba despre o femeie de 73 de ani, din Blejești, internată pentru recoltarea ultimului test pentru că este contact al unui pacient din ”lotul Gerota”. Testele anterioare au ieșit negative”. Am insistat pe subiect, pentru că, potrivit protocolului, un contact direct nu trebuie transportat la spital dacă nu prezintă simptomatologia specifică COVID-19 și, până la urmă, autoritățile județului au recunoscut că bătrâna din Blejești a prezentat, în această dimineață, simptomele coronavirusului. De asemenea, aceasta suferă și de alte boli cronice.
UPDATE, ora 13.30: Se pare că este vorba despre o bătrână, din comuna Blejești, care a fost internată la Spitalul Gerota din București, odată cu ofițerul, din cauza căruia zeci de asistente și medici au fost infestați cu coronavirus. Starea de sănătate a femeii nu se cunoaște, pentru că autoritățile județene nu au răspuns până acum solicitărilor presei locale, însă, autospeciala de victime multiple a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Teleorman este însoțită și de o ambulantă SAJ.
Chiar în acest moment, pompierii transportă o persoană din comuna Blejești la Alexandria. Aceasta este suspectă de coronavirus. Deocamdată nu avem informații dacă suspectul se afla în izolare la domiciliu. Așteptăm reacția autorităților.
REVENIM CU AMĂNUNTE!
Discuții despre acest post