Pe numărul unic de urgență a fost anunțat în urmă cu puțin timp faptul că un tractor s-a răsturnat într-un șanț, în localitatea Tătărăștii de Sus.
Din primele informații, există o victimă blocată. Intervin pompierii de la Punctul de lucru Dobrotești, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD și cei de la Detașamentul Roșiorii de Vede, cu o descarcerare. La fața locului, s-au deplasat și cadrele medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță Teleorman. Din păcate, pentru tânărul de 29 de ani nu s-a mai putut face nimic. Acesta avea leziuni incompatibile cu viața. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru moarte suspectă.
Comentarii despre acest post