Reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Teleorman spun că această creștere este una artificială, cauzată de modificările legislative în ceea ce privește înregistrarea ca șomeri neindemnizați a persoanelor cu venit minim garantat.
Astfel că, la sfârșitul lunii mai s-a înregistrat în Teleorman o rată de 8,91%, 9.852 de șomeri, cu aproximativ 300 de cetățeni mai mult decât în luna anterioară. Dintre aceștia, doar 1.139 erau beneficiari de indemnizație de șomaj, restul fiind neindemnizați. Ca și mediu de rezidență, marea lor majoritate au domiciliul în mediul rural, peste 8.000 dintre aceștia.
Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele A.J.O.F.M Teleorman (55,32%), urmat de cei cu studii primare/fără studii (23%). Șomerii cu studii liceale sunt în proporţie de 10,38%, iar 9,93% reprezintă şomeri cu studii profesionale/arte şi meserii. Ponderea cea mai mica o au persoanele cu studii universitare 0,96%, precum şi cei cu studii postliceale, 0,38 %.
Comentarii despre acest post