Un echipaj de pompieri din județ a plecat în urmă cu puțin timp spre București, de unde va aduce în această după-amiază un aparat PCR Real Time, pentru ca testele pentru depistarea COVID-19 să se prelucreze la Teleorman. Potrivit informațiilor noastre, aparatul va ajunge în județ, cu sprijinul Guvernului, după ce secretarul general adjunct, Cristi Barbu a făcut toate formalitățile necesare aducerii acestuia.
Surpriza cea mai mare a fost, însă, faptul că, cu greu s-a identificat un spațiu potrivit pentru acest dispozitiv, foarte necesar. Consiliul Județean acum renovează un laborator de la Secția de Boli Infecțioase, dar încă nu este gata.
Astfel, de la București s-a luat legătura cu câteva clinici private, iar ieri, conducerea ONCOVIT s-a oferit să acorde cu titlu gratuit un spațiu unde vor fi montate echipamentele acestui aparat. Testele vor fi prelucrate de patru angajați ai Direcției de Sănătate Publică Teleorman, care zilele acestea vor fi pregătiți la un spital din capitală. Încăperea unde va fi montat aparatul de depistare a COVID-19, din clădirea clinicii, situată în Alexandria, pe strada Libertății a fost eliberată. Urmează să aflăm când se va începe prelucrarea testelor în județ.
Comentarii despre acest post