Ambulanța care aparține substației Turnu Măgurele fusese solicitată pentru a prelua o gravidă, în vârstă de 26 de ani, aflată în travaliu.
Destinația finală ar fi trebuit să fie Spitalulul Județean de Urgență din Alexandria, însă, în comuna Peretu ambulanța, care avea pornite semnalele acustice și sonore a fost implicată într-un accident rutier.
Martorii spun că autosanitara se afla în depășire, moment în care șoferul aflat în autoturismul din fată a semnalizat pentru a vira la stânga, însă nu s-a asigurat. Având viteză, șoferul ambulanței nu a mai avut timp și spațiu să-l evite și l-a lovit.

Gravida a fost preluată de un alt echipaj al substației Roșiori de Vede și a ajuns în siguranță la Alexandria. Cazul a rămas în atenția poliției, care trebuie să stabilească împrejurările în care s-a produs evenimentul.
Comentarii despre acest post