Nimic nu prevestea că tura de 24 de ore, în care intraseră la primele ore ale dimineții îi va determina, practic, să asiste la o naștere, deși nu erau pregătiți pentru o astfel intervenție.
Însă, fiind antrenați să gestioneze cu calm orice situație de urgență și, evident știind să acorde primul ajutor, cei trei paramedicii au reușit să asiste o femeie, care a dat naștere unei vieți. Pe la 10.30, astăzi a sunat alarma în unitatea roșioreană, paramedicii fiind solicitați să preia o gravidă în luna a noua, de 28 de ani din satul Socetu, comuna Stejaru, pentru a o transporta la spitalul din Alexandria. „În drum spre unitatea spitalicească, pe raza localității Scrioaștea, gravidei i s-a declanșat travaliul, paramedicii SMURD fiind nevoiți să întrerupă deplasarea și să îi acorde sprijinul necesar, aceasta reușind să nască o fetiță, fără probleme deosebite, la ora 10.55. Paramedicii i-au acordat primul ajutor calificat atât mamei, cât și copilului, până la sosirea în sprijin a unui echipaj medical al SAJ Teleorman. Cu toate că femeia și fetița păreau a fi sănătoase, ele au fost predate medicilor din cadrul UPU Alexandria pentru investigații medicale amănunțite și îngrijiri de specialitate”, precizează purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir. Chiar dacă emoțiile au fost la cote înalte, militarii au dat dovadă de profesionalism și totodată, ne-au demonstrat, dacă mai era cazul, că se pot descurca în orice situație delicată, care necesită ajutorul lor.
„Este prima data când un echipaj SMURD Roșiorii de Vede asistă la o naştere, motiv pentru care suntem bucuroși că noi am avut norocul să fim primii, iar totul să se termine cu bine pentru mamă şi pentru copilaş. Să le dea Dumnezeu sănătate!”, au precizat cei trei paramedici roșioreni.
Comentarii despre acest post