Un copil a fost lovit pe trecerea de pietoni, în centrul Alexandrei – FOTO

Accidentul s-a întâmplat, în urmă cu puțin timp, pe strada Dunării din municipiul reședință de județ.

Potrivit martorilor, minorul, care se afla pe bicicletă, era însoțit de mama lui. Cei doi au vrut să traverseze șoseaua, din fața Palatului Administrativ, pe culoarea verde a semaforului.

Mai aveau foarte puțin până la trotuar, când din direcția Peco că a apărut un autoturism, condus de un bătrân trecut de 80 de ani, din Alexandria, care l-a acroșat pe copil. Imediat după impact, șoferul le-a spus persoanelor care se aflau în zonă că nu a observat culoarea roșie a semaforului. Din fericire, conducătorul auto nu mergea cu viteză, iar copilul, cu vârsta de aproximativ 10 ani nu a suferit răni grave. Cu toate acestea, un echipaj SMURD ajuns la fața locului l-a transportat la Spitalul Județean de Urgență din Alexandria, pentru mai multe investigații medicale. Cazul a rămas în atenția poliției.

Exit mobile version