Un alt accident de circulație s-a produs în această dimineață pe DE 70

Ziua de astăzi a debutat cu un eveniment rutier, care s-a întâmplat în jurul orei 9.00, pe așa numita ”șosea a morții”, care leagă Alexandria de București.

Două mașini s-au lovit, între localitățile Vitănești și Drăgănești Vlașca, iar apelantul la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 a anunțat că este posibil să fi rezultat o victimă. 

Biroul de presă al ISU Teleorman a comunicat că, instituția a trimis la fața locului un echipaj de stingere a incendiilor, pentru asigurarea măsurilor PSI, dar și o ambulanță SMURD. Cei implicați în acest accident au refuzat transportul la spital.

Cazul a rămas în atenția poliției care trebuie să stabilească împrejurările în care s-a întâmplat evenimentul.

Exit mobile version