Din păcate, cu toate că din cele patru ambulanțe care au fost trimise la fața locului, una a fost cu...
Citeşte mai multDetailsLa fața locului au ajuns de urgență pompierii cu o autospecială de stingere a incendiilor și un SMURD, iar ambulanța...
Citeşte mai multDetailsApelul a fost inițiat puțin după ora 11.00 și pentru că persoana le-a spus dispecerilor de la 112 faptul că...
Citeşte mai multDetailsPotrivit primelor informații, șoferul camionetei care a ajuns în afara părții carosabile s-ar fi deplasat în aceeași direcție de mers...
Citeşte mai multDetailsDin primele informații primite de la martori, fetița în vârstă de aproximativ 5 ani ar fi încercat să traverseze strada,...
Citeşte mai multDetailsPractic, potrivit unor surse judiciare, omul legii s-a cinstit la muncă, în Ajunul Bobotezei, iar în jurul orei 20.00, s-a...
Citeşte mai multDetailsAutoturismul în care se aflau șoferița și cei trei minori, se deplasa din direcția Izvoarele spre Smârdioasa. La un moment...
Citeşte mai multDetailsVântul puternic a doborât la pământ mai mulți copaci, iar două case din Videle au suferit avarii din cauza pomilor...
Citeşte mai multDetailsȘoferul, o persoană în vârstă, circula din direcția Nanov spre centrul orașului, iar în zona Spitalului Județean nu a observat...
Citeşte mai multDetailsTragedia a avut loc azi-noapte, în comuna Ciolănești. Mobilul crimei a vizat, în fapt, iubirea pe care doi băieți i-o...
Citeşte mai multDetails