Jandarmii teleormăneni au plantat copaci în Pădurea Vedea, de ziua lor

Pentru că mâine, Jandarmeria Română sărbătorește 171 de ani de la înființare, la nivel național, conducerea instituției a decis să planteze tot atâția copaci, fiecare inspectorat județean în raza de competență.

Astfel, la nivelul județului Teleorman, Inspectoratul Județean de Jandarmi, în colaborare cu Direcția Silvică au plantat stejari în Pădurea Vedea din Alexandria. 

Acțiunea de astăzi a fost denumită simbolic ”171 de stejari pentru România”, iar personalul instituției a mers cu materialele necesare pentru a împăduri o zonă neacoperită din zona forestieră a municipiului reședință de județ.

”Numărul lor nu a fost ales întâmplător și reprezintă cei 171 de ani care anul acesta se împlinesc de la înființarea Jandarmeriei Române. Acțiunea de împădurire, realizată în colaborare cu reprezentanții Direcției Silvice Teleorman, s-a desfășurat în pădurea Vedea din municipiul Alexandria.
Scopul acțiunii noastre este acela de a încuraja câți mai mulți voluntari să participe la astfel de activități dedicate naturii”, informează biroul de presă al IJJ Teleorman.

Exit mobile version