Meseria de pompier a rămas una dintre cele mai respectate din nomenclator. Oamenii aflați în situații dificile apelează la cei care poartă uniforma militară și în care își pun speranța că le salvează atât viața lor, cât și a apropiaților, dar și bunurile materiale.
De data aceasta nu vom vorbi despre misiuni sau intervenții ale salvatorilor teleormăneni, ci vă aducem la cunoștință faptul că instituția scoate la concurs din sursă externă șase posturi de subofițeri – conducători autospeciale. O condiție esențială pentru a te putea înscrie la concurs este de a poseda permis de conducere categoria B și C. De asemenea, diploma de bacalaureat este un alt criteriu obligatoriu.
„Căutăm tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, împliniți până la sfârșitul acestui an, care să asigure transportul echipajelor de pompieri, în cel mai scurt timp și în siguranță, la locul evenimentelor. Dacă vă regăsiți în descrierea de mai sus, trimiteți cererile de înscriere la concurs, CV-ul în format Europass, copia actului de identitate și declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare până la data de 02.09.2024, ora 12:00, la adresa de e-mail sursa.externa@isuteleorman.ro”, a transmis biroul de presă al ISU Teleorman.
Persoanele interesate trebuie să știe că probele de concurs sunt următoarele:
1️⃣ o probă practică ce are caracter eliminatoriu (testarea abilității de a conduce un autovehicul care necesită permis de conducere categoria C). Aceasta se va desfășura în perioada 09.10-03.11.2024;
2️⃣ test scris, ce va fi susținut în data de 07.11.2024, din tematica şi bibliografia de concurs.
Examinarea medicală și evaluarea psihologică se vor realiza doar de către candidații care vor fi declarați „Admis”.
Pentru detalii, accesați: https://hub.mai.gov.ro/recrutare/anunt/view?id=4296.
Comentarii despre acest post