Patru tineri au avut nevoie de îngrijiri medicale, la Cervenia

FOTO | Un tânăr conducător auto, de aproximativ 20 - 23 de ani a încercat o depășire neregulamentară, iar la revenirea pe bandă a acroșat o mașină care circula regulamentar, iar apoi a ajuns în pom.

Accident Cervenia

Accident la Cervenia

Atât șoferii, cât și ceilalți doi prieteni, care îi însoțeau au fost răniți ușor, informează biroul de presă al ISU Teleorman.

După ce au primit primul ajutor medical din partea paramedicilor și a ambulanțierilor, cei patru tineri au refuzat transportul la spital.

Accident Cervenia

Potrivit IPJ Teleorman, niciunul dintre cei doi șoferi nu consumasera băuturi alcoolice, înainte de a se urca la volan. Cazul a fost rezolvat conform OUG 195/2002, respectiv conducătorul auto a fost amendat.

 

Exit mobile version