(FOTO) Recuperarea Crucii Sfințite din apele Dunării, un obicei stravechi păstrat la Zimnicea

”Un popor care nu-și păstrează tradițiile este un popor sortit pieirii!”, spune un proverb românesc, iar conducerea Primăriei Zimnicea nu a uitat de obiceiurile de Bobotează.

Prima mare sărbătoare creștină din noul an, Boboteaza anunță sfârșitul sărbătorilor de iarnă. Sunt zone în țară, unde obiceiurile și tradițiile au fost uitate, însă, la Zimnicea, primarul Petre Pârvu nu omite organizarea de evenimente, care implică comunitatea.

Sfințirea cailor sau aruncarea Crucii Sfințite, în apele învolburate ale Dunării de către un preot au dăinuit peste timp, aceste manifestări făcând deliciul zimnicenilor, care se adună în număr mare, pentru a lua parte la un obicei păstrat din moși-strămoși. Chiar dacă nu a fost ”gerul Bobotezei”, temperaturile arătând peste 10 grade Celsius, tradiția continuă la Zimnicea. În fiecare an, pe 6 ianuarie, preoții sfințesc apele, iar despre cei care se botează cu aghiasma mare se spune că sunt feriți de boală și de rele pe parcursul întregului an.

Sute de zimniceni s-au strâns ”la Ceas” pentru sfințirea cailor

Petre Pârvu a anunțat încă de zilele trecute că pe strada Mihai Viteazu (Magistrala, cum este cunoscută de localnici) se vor sfinții cai, invitând astfel, toți deținătorii de animale să participe la acest eveniment. A fost o ocazie bună ca oamenii, zimniceni să ia parte la o manifestare cu tradiție prin locurile noaste. Ulterior, lumea s-a mutat în port, pe malul fluviului Dunărea, acolo unde opt bărbați curajoși s-au întrecut înot pentru a recupera Crucea Sfințită și aruncată în ape de un preot. Pentru a patra oară, norocosul a fost Ionuț Mitală, un tânăr în vârstă de 30 de ani, care a fost cel mai rapid înotător. Toți cei opt bărbați au fost felicitați, iar primarul Pârvu i-a recompensat cu premii în bani.

La acest obicei, au participat și pompierii teleormăneni, cu trei bărci de salvare și un echipaj de scafandri de la Detașamentul Alexandria, pentru a preîntâmpina eventualele incidente.

Exit mobile version