(FOTO) Două nume sunt propuse anul acesta pentru titlul de cetățean de onoare al Alexandriei

Așa cum bine se știe, în preajma sărbătorii Sf. Alexandru, municipalitatea pregătește o serie de evenimente pentru cetățeni.

Totodată, a devenit o tradiție ca în ședința festivă a Consiliului Local să fie desemnați cetățenii de onoare, oameni care s-au remarcat prin aportul adus comunității în activitatea lor. 

Și, cum ne apropiem de acel moment, când le vor fi înmânate titlurile, la finalul întâlnirii consilierilor de astăzi, primarul, Victor Drăgușin a făcut cunoscut numele celor două persoane. Edilul l-a propus pe binecunoscutul Marin Barbu (nea Marin, așa cum îl cunoaște publicul), unul dintre cei mai iubiți prezentatori și iubitori de folclor autentic, originar din Teleorman, care a înființat în Alexandria un ansamblu de dansuri populare dedicat copiilor. În schimb, consilierul local Bogdan Doncea a înaintat deja propunerea în persoana colegului său, Nelu Urziceanu, fost polițist de carieră și scriitor.

Ședința festivă va avea loc sâmbătă, 30 august 2025.

Exit mobile version