Crimă pasională în prag de sărbători, în județul Teleorman

Un tânăr de aproximativ 22 de ani își va petrece sărbătorile de iarnă, și nu doar anul acesta, ci mulți ani de-acum încolo, într-un penitenciar, după ce a înjunghiat un alt băiat.

Tragedia a avut loc azi-noapte, în comuna Ciolănești. Mobilul crimei a vizat, în fapt, iubirea pe care doi băieți i-o purtau unei fete, iar pe fondul unei altercații, din păcate, băiatul de 18 ani a decedat. 

A fost nevoie de o singură lovitură de cuțit pentru că victima să cadă secerată la pământ. Lovitura a fost în inimă, decesul survenind în câteva secunde. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, care cercetează cazul de omor, autorul și-a recunoscut fapta, iar astăzi a fost reținut pentru 24 de ore. În cursul zilei de 15 decembrie, acesta va fi propus instanței de judecată pentru arestare preventivă. Tânărul riscă ani grei în spatele gratiilor, în urma unui gest necugetat și pentru că nu a reușit să-și înfrângă furia, fiind cercetat pentru omor.

Exit mobile version