Călcată de tren! Cel care a dat alarma a fost chiar mecanicul de locomotivă

Înainte de orele prânzului, un apel la numărul unic de urgență 112 alerta forțele de intervenție din județ cu privire la faptul că o femeie a fost călcată de un tren, între localitățile Valea Cireșului, comuna Botoroaga și Rădulești.

Practic, trecerea la nivel cu calea ferată este undeva în câmp, la jumătatea drumului dintre cele două sate, iar trupul neînsuflețit al femeii a fost găsit între șine, la câțiva metri de zona de trecere. 

La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD, dar și poliția, fiind astfel stabilit faptul că victima era deja decedată. Cel care a alertat organele de anchetă a fost chiar mecanicul de locomotivă.

”La data de 28 octombrie, a. c., orele 10:55, am fost sesizați prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 de către un cetățean cu privire la producerea unui accident feroviar. Polițiștii din cadrul Biroului Transporturi Teleorman s-au deplasat la fața locului constatând că cele sesizate se confirmă, victima fiind o persoană de 56 de ani, de sex feminin, din comuna Botoroaga, județul Teleorman. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că persoana în cauză ar fi fost surprinsă și accidentată de o garnitură de tren la km 52 +40 între localitățile Târnava și Rădulești. În urma impactului a rezultat decesul persoanei, aceasta fiind transportată la o unitate medicală în vederea efectuării necropsiei. În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt”, a transmis biroul de presă al Inspectoratului Județean de Poliție.

Potrivit informațiilor noastre, femeia domicilia în satul Valea Cireșului, însă deocamdată nu se știe dacă vorbim despre o sinucidere sau un accident feroviar. Poliția va ancheta cazul ca o moarte suspectă, iar în urma cercetărilor vor fi stabilite și împrejurările în care s-a produs tragedia. Ar mai fi de menționat faptul că respectiva trecere la nivel cu calea ferată este semnalizată cu ”crucea Sfântului Andrei” și indicatorul STOP.

Exit mobile version