Breaking news! Două persoane au murit într-un accident, la Putineiu! A fost activat planul roșu de intervenție

GALERIE FOTO În urmă cu puțin timp, pe drumul care leagă municipiul Turnu Măgurele de Putineiu s-a produs un tragic accident de circulaţie.

Din primele informații, se pare că o mașină a intrat într-o căruță, în care se aflau patru copii și doi adulți. 

Este vorba de un Logan, cu doi pasageri (doi frați, cu vârsta de 22 de ani, respectiv 18 ani, din București), care au decedat pe loc, în urma impactului fiind aruncați pe câmp. La fața locului s-au deplasat șase ambulanțe ale Serviciului Județean, două echipaje SMURD, dar și autospeciala de victime multiple a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Teleorman. Conducerea ISU Teleorman a activat planul roșu de intervenție, iar la fața locului s-a deplasat prim-adjunctul, Florin Pîngă. Poliția de la Turnu efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul.

Exit mobile version