Bătăile și scandalurile, la ordinea zilei, de Crăciun

Cele mai multe intervenții ale cadrelor medicale ale Ambulanței Teleorman au fost la victimele agresiunilor fizice.

Politie

Politie

În weekendul ce tocmai s-a încheiat, în care creștinii au sărbătorit Crăciunul, în Teleorman au fost înregistrate multe conflicte.

Conform datelor centralizate de Ambulanță, în perioada 24 – 26 decembrie, cadrele medicale au intervenit la 79 de conflicte și agresiuni fizice, acestea înregistrând cea mai mare pondere din totalul solicitărilor, care a fost de aproximativ 500.

În schimb, poliția ne transmite că, printre agresiunile înregistrate se numără și conflicte familiale, în urma cărora oamenii legii au emis ordine de protecție pentru victime.

Așa cum ați putut observa și din exemplele de mai sus, cele mai multe dintre agresiuni au la bază alcoolul consumat excesiv.

 

Exit mobile version