După un scenariu prestabilit, respectiv un posibil accident naval care ar putea avea loc, pompierii și celelalte instituții cu atribuții în gestionarea unei astfel de situații trebuie să intervină.
Prin acest exercițiu, se urmărește atât perfecționarea militarilor teleormăneni, cât și colaborarea cu ceilalți factori cu atribuții.
”Pentru rezolvarea situațiilor tactice create, la fața locului vor fi angrenate mai multe forțe și mijloace de intervenție din cadrul structurilor de pompieri, jandarmi, poliție, poliție de frontieră, ambulanță, APM, SGA, GNM și autoritățile publice locale, motiv pentru care ne cerem anticipat scuze pentru disconfortul creat cetățenilor, însă pregătirea salvatorilor este și va fi mereu abordată cu seriozitate și profesionalism”, transmite biroul de presă al ISU Teleorman.
Cetățenii care lucrează în apropiere sau persoanele care trec prin zonă trebuie să știe că este un exercițiu, nu un eveniment real, chiar dacă sirenele autospecialelor de intervenție vor suna în port. Singura recomandare care îi vizează pe oameni este să respecte indicațiile forțelor de ordine.
Comentarii despre acest post