Aproximativ 500 de teleormăneni s-au vaccinat, în prima zi, la maratonul organizat la Alexandria

S-a încheiat prima zi a Maratonului de vaccinare, organizat la Sala Polivalentă din municipiul reședință de județ.

Vaccinare

Vaccinare

Un real succes a fost prima zi a maratonului de vaccinare organizat de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

În prima zi au venit să se imunizeze împotriva virusului SARS CoV – 2, cu serul Pfizer, 498 de teleormăneni, ne-a declarat medicul Alexandru Dobre, coordonatorul medical.

Maratonul se desfășoară la Sala Polivalentă din Alexandria, unde sunt deschise patru fluxuri de vaccinare. Cei care doresc să se imunizeze o pot face și în următoarele două zile, sâmbătă și duminică, între orele 8.00 – 22.00. Cetățenii au nevoie doar de cartea de identitate, iar cei care au sub 18 ani trebuie însoțiți de tutorele legal. Este foarte important faptul că doritorii nu au nevoie de programare.

Exit mobile version