Aproape în același timp, două accidente se întâmplau, în Alexandria – FOTO

În această după-amiază, aproape în același timp, dar în locuri diferite, două evenimente rutiere, produse în Alexandria, erau anunțate pe numărul unic de urgență 112.

Primul accident s-a întâmplat în jurul orelor 16.00, la intersecția străzilor Potcoava cu Dr. Stâncă, din municipiul reședință de județ.

Din primele date, în acest caz, șoferița Tiguan-ul nu a acordat prioritate de trecere autoturismului WV Golf, iar în urma impactului două persoane, mamă și copil, care se aflau în mașina condusă regulamentar, au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean. Potrivit biroului de presă al ISU Teleorman, la fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD, o autospecială de stingere a incendiilor, dar și o ambulanță.

La scurt timp, polițiștii au primit un alt apel, prin care erau informații de producerea unui alt accident, de această dată, pe strada Dunării, în dreptul Prefecturii. Martorii acestui incident spun că șoferul unui autoturism nu s-a asigurat la schimbarea benzii de circulație și a lovit un autobuz, cu călători. Și, în acest caz, o femeie, pasager în mijlocul de transport, care nu era așezată pe scaun, a suferit răni ușoare. Victima a ajuns, astfel, la aceeași unitate medicală din Alexandria.

Ambele cazuri au rămas în atenția poliției pentru cercetări.

Exit mobile version