ADI Managementul Deșeurilor Teleorman recomandă agenților economici optimizarea contractelor de salubrizare

În parteneriat cu firma de ridicare a gunoiului din județ, ADI a găsit o soluție pentru fracțiile de deșeuri ale companiilor locale.

Astfel, conducerea ADI Managementul Deșeurilor le recomandă firmelor să ia legătura cu Iridex pentru a încheia acte adiționale la contractele de salubrizare pentru a optimiza fracțiile de deșeuri. 

”Analizele noastre arată că, deși 80% dintre firme generează deșeuri reciclabile, acestea ajung la Depozitul Central de la Mavrodin amestecate cu deșeuri reziduale. Astfel, 40% din volumul transporturilor declarate ca reziduale sunt compuse, în realitate, din materiale ce pot fi valorificate. Pentru a contribui împreună la un mediu mai curat și pentru a respecta bunele practice naționale și europene privind gestionarea resurselor, reamintim cadrul legal care susține aceste măsuri: Legea nr. 101/2006 (a serviciului de salubrizare) – prevede obligația utilizatorilor non-casnici de a deține contracte pentru gestionarea tuturor tipurilor de fracții generate”, se arată în comunicatul de presă transmis de ADI Managementul Deșeurilor.

Exit mobile version