Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Biroului de Investigații Criminale, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție rurală Roșiori de Vede, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetelor de pe lângă Judecătoriile Alexandria și Roșiori de Vede, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară.
Acestea au avut loc în municipiul Alexandria și comuna Crângeni, la persoane cercetate pentru comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

În urma perchezițiilor, a fost descoperită o armă neletală, supusă autorizării, cu destinația tir sportiv (pușcă cu aer comprimat, cal. 4.5 mm), cumpărată din Spania și introdusă în România fără a fi declarată la vamă. Totodată, au fost descoperite și produse de vânat. Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Teleorman au extins urmărirea penală și pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă calificată și braconaj, se arată în comunicatul emis de IPJ Teleorman.

Alături de polițiști, la activități au venit în sprijin și jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman. Activitatea s-a desfășurat în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.
Comentarii despre acest post