Apelantul la 112 a anunțat că pe DN 52, la ieșire din Furculești spre Alexandria, un autoturism răsturnat.
La fața locului pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Conform martorilor, din cauza lucrărilor ce se efectuează pe acest tronson, șoferul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Din fericire, o singură persoană a fost rănită ușor, pasageră în autoturism.
Un bărbat, de aproximativ 44 de ani, conștient și cooperant, cu leziuni la nivelul feței, a fost preluat de echipajul SMURD, a primit primul ajutor și a fost transportat la spital, conform ISU Teleorman.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Comentarii despre acest post