Peste 850 de solicitări au primit ambulanțierii teleormăneni, pe numărul unic de urgență 112, în ultimele 72 de ore.
Din situația prezentată de instituție, mare parte dintre apeluri au vizat îmbolnăviri în masă, capitol care cuprinde și pacienții covid, care solicită ambulanța pentru a primi îngrijiri sau pentru a le fi recoltate probe în vederea stabilirii infecției cu noul virus.
Per total, de la un weekend la altul, din statistica prezentată de Serviciul Județean de Ambulanță se poate observa o ușoară creștere a numărului de intervenții, 859 în weekendul care tocmai s-a încheiat, față de 831, în perioada 1-4 octombrie.
În perioada 8-10.10.2021, cadrele medicale ale SAJ Teleorman au constatat decesul și pentru nouă teleormăneni. Este vorba de șase bărbați, cu vârste cuprinse între 47 și 74 de ani (majoritatea fiind găsiți în stop cardiorespirator) și trei femei, de 55, 60 și 63 de ani, una dintre acestea fiind confirmată cu coronavirus.
Comentarii despre acest post