Medicul Virgil Roșoiu, condamnat la închisoare, pentru luare de mită

Medicul internist Virgil Roșoiu, trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată, a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare.

În sentința dată joi, 20 decembrie, de magistrații Tribunalului Teleorman se arată și că, drept pedeapsă complementară, Virgil Roșoiu nu va mai avea dreptul de a ocupa funcţia publică de medic în cadrul unei unităţi spitaliceşti din sistemul public de sănătate, pe o durata de doi ani de la rămânerea definitivă a sentinţei.

“În baza art. 289 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale), art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Roşoiu Virgil, trimis în judecată în stare de libertate, la pedeapsa de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.

CITESTE SI: Roșoiu Virgil, medic al Spitalului Judeţean de Urgenţă, cercetat pentru luare de mită

În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia publică de medic în cadrul unei unităţi spitaliceşti din sistemul public de sănătate, pe o durata de 2 (doi) ani, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia publică de medic în cadrul unei unităţi spitaliceşti din sistemul public de sănătate, de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală aplicată a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Teleorman, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice eventuala schimbare a locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. (…) În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria Municipiului Alexandria, judeţul Teleorman, în cadrul Serviciului Public Local Administrarea Domeniului Public şi Privat şi Serviciului Public Local Asistenţă Socială şi Autoritate Tutelară, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare”, se arată în soluția pe scurt a instanței de judecată.

Sentința dată joi, 20 decembrie, de Tribunalul Teleorman nu este definitivă.

La finalul lunii mai, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, cu sprijinul ofițerilor Direcției Generale Anticorupție – S.J.A. Teleorman, au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a medicului Virgil Roșoiu, angajat al Spitalului Județean de Urgență Alexandria, pentru săvârșirea infracțiunii de „luare de mită” în formă continuată. Medicul a fost acuzat că a primit la date diferite, de la același martor denunțător, suma de 100 lei, respectiv, suma de 200 lei, pentru acordarea de îngrijiri medicale unui pacient internat pe secția medicală.

Pe aceeași temă