În jurul orei 8.00, pe numărul unic pentru apeluri de urgență a fost anunțat un accident de circulație.
La fața locului pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere și un SMURD, iar Ambulanța Teleorman a trimis un echipaj cu medic.
„Au fost patru pasageri, dintre care doi adulți și doi minori. Au fost răniți adulții, prezentând diferite traumatisme, motiv pentru care au fost transportați la UPU Alexandria, împreună cu minorii”, transmite ISU Teleorman.
Cazul a rămas în atenția poliției, care efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzei producerii accidentului rutier.
Comentarii despre acest post