Nu este singurul bloc de locuințe pentru care municipalitatea a solicitat bani europeni pentru reabilitare termică, însă, este primul care a fost finalizat.
Mai mult decât atât, din informațiile noastre, constructorul/firma care a câștigat executarea acestor lucrări s-a încadrat în termenul final prevăzut în contract, un lucru rar întâlnit în ziua de astăzi. În rândurile de mai jos, redăm comunicatul de presă transmis de Primăria municipiului Alexandria.
Primăria Alexandria aduce la cunoștință publică faptul că obiectivul de investiții ”Reabilitare termică clădiri rezidențiale multifamiliale, bloc A1”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C5-Valul Renovării, a fost finalizat, lucrările executate în cadrul proiectului fiind recepționate astăzi, 04.02.2025.
Precizăm faptul că lucrările executate au avut drept scop îmbunătățirea fondului construit printr-o abordare integrată a eficienței energetice, a consolidării seismice, a reducerii riscului la incendiu și a tranziției către clădiri verzi și inteligente, conferind respectul cuvenit pentru estetică și calitatea arhitecturală a acestuia, dezvoltarea unor mecanisme adecvate de monitorizare a performanțelor fondului construit și asigurarea capacității tehnice pentru implementarea investițiilor.
Astfel, în cadrul obiectivului mai sus-menționat au fost efectuate următoarele lucrări principale:
- Lucrări de intervenții asupra construcției:
-anveloparea clădirii (pereți exteriori);
-placarea planșeului superior cu vată minerală bazaltică;
-înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie termopan;
- Lucrări de intervenții asupra instalațiilor:
-înlocuirea instalațiilor electrice de iluminat din spațiile comune și echiparea acestora cu echipamente moderne eficient energetic, corpuri de iluminat tip LED;
-montarea unei surse fotovoltaice tip hibrid, cu stocator de energie, pentru producerea energiei electrice necesare iluminatului spațiilor comune.
Valoarea totală a lucrărilor executate este în cuantum de 2.115.890,41 lei, cu TVA inclus.
Comentarii despre acest post