Două autoturisme au fost implicate în accidentul de circulație, impactul fiind unul violent.
Patru persoane au fost rănite, la fața locului deplasându-se trei ambulanțe și un echipaj SMURD. Una dintre victime se afla în stare foarte gravă, iar medicul de pe salvare a început manevrele de resuscitare unei tinere de 19 de ani, găsită în stop cardiorespirator. Din păcate, după zeci de minute, nu s-a mai putut face nimic pentru tânără, fiind declarat decesul. În schimb, potrivit biroului de presă al ISU Teleorman, celelalte trei persoane rănite, respectiv o femeie și doi bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 36 de ani, erau conștiente și cooperante, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale mai amănunțite.
Martorii spun că o depășire neregulamentară ar fi fost cauza producerii accidentului rutier, însă toate aceste aspecte vor fi stabilite în urma cercetărilor. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală.
Comentarii despre acest post