Conform meteorologilor, pentru județul Teleorman este anunțată astăzi caniculă.
Disconfortul termic este ridicat, indicele temperatură-umezeală depășind pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade.
Tot de astăzi, de la ora 12.00 până mâine, 25 iunie, ora 10.00 pentru județul nostru a fost emis un alt cod galben de instabilitate atmosferică.
„În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp”, transmite Administrația Națională de Meteorologie.
Duminică vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în centrul, sudul și estul țării.
Comentarii despre acest post