La primul eveniment de circulație s-au înregistrat doar pagube materiale, nicio persoană neavând nevoie de îngrijiri medicale.
Cel de-al doilea s-a produs pe E70, la ieșire din Vitănești spre Văceni, un autoturism ieșind de pe carosabil. La fața locului pompierii s-au deplasat cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, iar SAJ cu o ambulanță. Două persoane au fost rănite, una dintre ele, o femeie de 48 de ani, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-au întâmplat cele două accidente.
Comentarii despre acest post