CRONICA NEAGRĂ | Week-end cu patru morţi, în Teleorman

CRONICA NEAGRĂ | Week-end cu patru morţi, în Teleorman

Finalul de săptămână a fost tragic pentru mai mulţi teleormăneni, unii dintre ei pierzându-şi viaţa, alţii ajungând în stare foarte gravă la spital.

Un bărbat din Salcia a murit înecat în râul Olt

Week-end cu patru morţi, în Teleorman

Vineri după amiază, George B., de 26 de ani, din comuna Salcia, afându-se la scăldat pe râul Olt cu un prieten, în zona Islaz, a dispărut sub apă şi nu a mai ieşit la suprafaţă. Prietenul acestuia a anunţat autorităţile prin 112, la faţa locului deplasându-se un echipaj al detaşametului de pompieri Turnu Măgurele, cu un camion şi o barcă de salvare, un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Teleorman şi poliţişti ai IPJ Teleorman. Cei doi erau ciobani în zonă. Căutările au încetat la lăsarea întunericului şi au fost reluate sâmbătă la primele ore ale dimineţii. Trupul neînsufleţit al tânărului a fost găsit la 300 de metri în aval de locul unde a dispărut sub ape, la Podul de la Islaz.

O femeie de 75 de ani a căzut în fântână

La scurt timp, după ce pe 112 a fost anunţat înecul de pe râul Olt, un alt apel anunţa că în comuna Bragadiru, Ioana G., o femeie de 75 de ani, este căzută într-o fântână. Evenimentul a fost anunţat la orele 20.13, la faţa locului deplasându-se pompierii din cadrul detaşamentului Zimnicea şi o autospecială de descarcerare. Persoana a fost găsită conştientă şi a cooperat foare bine cu pompierii. Acesteia i s-a aruncat o cordiţă, pentru că diametrul fântânii era foarte îngust, circa 30 centimetri, şi nu se putea coborî. Femeia s-a legat cu cordiţa şi a fost trasă la suprafaţă, preluată de SMURD şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Aceasta prezenta hipotermie şi escoriaţii multiple. Cazul a fost preluat de poliţiştii teleormăneni pentru a se stabili cum şi în ce condiţii femeia a căzut în fântână.

A ars de vie din cauza nesăbuinţei

A ars de vie din cauza nesăbuinţei

Un alt incident major, în care o femeie a murit, s-a petrecut la Vităneşti. O femeie în vârstă de 65 de ani a murit arsă de vie din cauza nesăbuinţei de care a dat dovadă. Incendiul a avut loc într-o anexă a gospodăriei Niculinei C. din Vităneşti, anexă pe care femeia o folosea ca bucătărie. Aceasta a încercat să verifice butelia montată la aragaz cu chibritul, hainele i s-au aprins din cauza scăpărilor de gaze şi de la acestea a luat foc şi gospodăria. Pompierii au intervenit cu o autospecială cu apă şi spumă şi cu un echipaj SMURD. Din nefericire, femeia a murit, dar s-a reuşit lichidarea incendiului care se îndrepta spre casă. În încercarea de a o salva pe femeie, soţul acesteia a suferit grave arsuri la mâini, însă a refuzat transportul la spital.

Doi oameni au murit şi alţi patru sunt în stare foarte gravă

Grav accident pe şoseaua de centură.

Şoseaua de centură a Alexandriei a făcut iar victime omeneşti în acest week-end, la intersecţia cu drumul care duce la Lăceni. În accident au fost implicate două autoturisme, unul Mercedes, înmatriculat în Argeş şi un altul, Opel Astra, înmatriculat în Olt, fiecare transportând câte patru persoane. Cele două maşini s-au izbit violent, asta după ce unul dintre şoferi nu a respectat indicatorul STOP, neacordând prioritate şoferului care circula pe şoseaua de centură, drum cu prioritate.

În urma impactului, au rezultat 6 victime, trei persoane au rămas încarcerate, fiind nevoie de intervenţia descarcerării. Din cele şase victime, 2 persoane au decedat, trei au ajuns în stare gravă la UPU Alexandria, iar un copil de 6-7 ani, a ajuns de urgenţă cu un elicopter SMURD la Bucureşti în stare foarte gravă.

sursa: ziarulteleormanul.ro