Accident s-a produs pe DJ612 A, spre Spitalul TBC, pe raza municipiului Roșiorii de Vede, între un TIR și un autoturism. Două persoane au rămas încarcerate.
La fața locului intervin pompierii Detașamentului Roșiorii de Vede cu o mașină de stingere, o descarcerare, o ambulanță SMURD și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță. Din primele date, două persoane au decedat, ambele victime aflându-se în autoturism, fiind vorba de un bărbat și o femei, în vârstă de 68, și respectiv 62 de ani. Din declarațiile martorilor, accidentul s-a întâmplat din cauza neacordării de prioritate a șoferului autoturismului, TIR-ului care circula regulamentar. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
Traficul în zonă a fost oprit zeci de minute.
Comentarii despre acest post