Un tramvai s-a rupt în două, pe şine la Timişoara. Tramvaiul fusese modernizat cu jumătate de milion de euro!

Situaţie halucinantă la Timişoara. Un tramvai modernizat cu jumătate de milion de euro,  s-a rupt în două, în timp ce rula pe şine în oraşul de pe Bega. 

Tramvaiul a înghiţit 500,000 de euro şi a cedat la scurt timp după ce a fost repus pe şine.

Incidentul a avut loc sâmbătă, în zona Pădurii Verzi, în vecinătatea fabricii Continental, scrie pressalert.ro.

„S-au forfecat mai multe șuruburi de la articulațiile burdufului și vagonul din spate atârna în jos. Tramvaiul a fost reparat cât să poată fi dus în depou, acolo unde va rămâne pentru reparații definitive. Circulația tramvaielor de pe linia 1 a fost deviată din Piața Traian pe linia 2”, a declarat, pentru PRESSALERT.ro, Diana Pleșa, purtător de cuvânt al RATT.

 

Vechile tramvaie au fost reabililitate cu bani de la bugetul local al Timișoarei, la cererea primarului Nicolae Robu, care a considerat că reabilitarea acestor vehicule este nu doar mai ieftină decât achiziția unora noi, ci și eficientă.

17 tramvaie ale Regiei Autonome de Transport Timișoara au ajuns în atelierele de reparații de la Arad şi Paşcani.

Pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *