Procurorul Toma Ovidiu Carmen, suspendat din funcţie de CSM

În şedinţa din data de 23 noiembrie 2015, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis suspendarea din funcţie a lui Toma Ovidiu Carmen, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, ca urmare a dispunerii faţă de acesta a măsurii arestării preventive.

Măsura arestării preventive a fost dispusă pentru o perioadă de 30 de zile prin încheierea nedefinitivă pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a II-a Penală la data de 19 noiembrie 2015, la propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie.

În cazul procurorului Toma, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie-Secţia de combatere a corupţiei, efectuează cercetări în cadrul unei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție şi asimilate celor de corupţie, comise în anul 2015.

Discuţia din data de 31 august 2015 făcea referire la cazul a doi agenţi de poliţie cercetaţi pentru presupuse fapte de corupţie, al căror dosar tocmai fusese clasat de procurorul Toma.

“Toma: Eu acuma i-am audiat şi pe ăştia, îi mai batem  la maşină, dosaru’ l-a clasat!
Interlocutoare: Ihi… (neinteligibil) cine sunt?
Toma: I!
Interlocutoare: Cine sunt?
Toma: Uite, p-astea, hai să le batem (neinteligibil).
Interlocutoare: Daţi-le.
Toma: Ne-o reclama tiganu’ mai departe, cum… cum… tiganu’ reclama!
Interlocutoare: Cu cine?
Toma: A, reclama doi politisti ca…
Interlocutoare: Ca ce?
Toma: Luau mită!
Interlocutoare: A, cu mită!
Toma: Ţigani! Eu când aud de ţigani, dintr-un foc i-aş… şi mai am unu’ acuma, când apuc, tot cu ţiganii.
Interlocutoare: Chiar ca un extremist d-ăla, ştiţi!
Toma: Furt şi hoţie! Motiv pentru care… da. Voi da iar o clasare cu ţigani şi cam asta-i am în plan săptămâna asta!
Interlocutoare: Pai sunteţi mare! Pai v-ajunge, v-ajunge!
Toma: Pai ajunge de, ca am scos destule!”.

Pe aceeași temă