Poliţia din Teleorman, organ de REPRESIUNE politică. Consilierii PNL sunt luaţi din stradă şi duşi la audieri

Disperarea a atins cote alarmante în rândul social democraţilor din Teleorman. Odată cu apropierea zilei alegerilor, PSD a ordonat instituţiilor statului, în special celor cu atribuţii de control, să lovească fără milă în adversarii politici. În ei şi familiile lor, indiferent de metodă. scrie infotr.ro

La Cervenia şi Salcia, consilierii locali, membri ai PNL, sunt luaţi după stradă şi duşi la audieri. Pentru reuşita acţiunii şi mulţumirea şefilor, poliţia Teleorman a trimis în zonă ofiţeri de la Alexandria, “specialişti” în metode de intimidare.

Liderul liberalilor din judeţ, senator Eugen Pîrvulescu, solicită public şefilor de instituţii să înceteze cu aplicarea acestor tehnici de represiune împotriva candidaţilor PNL şi a oamenilor din jurul lor. Pîrvulescu îi cere ministrului de interne, Dan Carmen Daniela, să intervină pentru a pune capăt unor astfel de jocuri murdare, ce nu fac altceva decât să creeze o stare de irascibilitate în rândul cetăţenilor.

“În ultima periodă, asistăm la cele mai inumane forme de intimidare. Avem impresia că SECURITATEA a reînviat, în Teleorman. Oamenii noştri sunt luaţi din stradă şi duşi la audieri. Sunt trataţi mai ceva ca violatorii sau criminalii în serie. Mai au să le pună cătuşe. Adversarii politici au depus plângeri penale pentru că i-au văzut mâncând în curtea unui candidat sau consilier! Ce poate fi mai penibil? O să le cer candidaţilor şi staff-ului să ţină post negru până în seara alegerilor”, a declarat senatorul Eugen Pîrvulescu.

Acesta a mai spus că în tot acest joc pus la cale de PSD, de o gravitate ieşită din comun, poştaşii şi lucrători din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinară au devenit unelte ale social democraţilor şi că va depune plângeri penale împotriva celor care nu au înţeles regulile democraţiei.

“În calitatea mea de om politic sau senator, am participat la mai multe campaniei electorale. Niciodată nu a fost ca până acum. Ura a pus stăpânire. Setea de putere le-a luat minţile. Însă, indiferent de ameninţări, îi asigur pe adversari că nu ne vom speria. Vom face o campanie electorală decentă, din uşa-n uşă, fără atacuri la persoană”, a afirmat Pîrvulescu.

Pe aceeași temă