O elevă a fost snopită în bătaie, în faţa Colegiului Naţional “A.I.Cuza” din Alexandria

O fată din Alexandria, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional “A.I.Cuza ” a fost luată la pumni, trasă de păr şi târâtă pe jos, la numai câţiva paşi de unitatea de învăţământ.

Evenimentul a avut loc în pauza dintre ore, atunci când mai mulţi elevi au vrut să meargă la magazinele din zonă pentru a-şi cumpăra câte ceva.

Grav este faptul că, deşi însoţită de câţiva colegi, băieţi şi fete, nimeni nu a intervenit în conflict.

Nici trecătorii, oameni în toată firea, nu s-au deranjat să o scape pe elevă din ghearele animalului cu faţă de om.

După ce “s-a răcorit”, tânăra care a agresat-o pe elevă a plecat ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.

O femeie aflată în zonă a sunat la 112, anunţând altercaţia. Poliţiştii sosiţi la Colegiu au încercat să obţină informaţii de la eleva lovită şi să afle cine este agresoarea. În zadar! De teamă, adolescenta plecase de la şcoală.

 

Pe aceeași temă