Lansarea candidaților PNL Teleorman pentru parlamentare s-a lăsat cu acuzații grave la adresa PSD

Sala de festivități a Universității Valahia din Alexandria a găzduit astăzi lansarea candidaților PNL Teleorman la alegerile parlamentare din decembrie. Prezenți la eveniment au fost Alina Gorghiu, președinte PNL și vicepreședinții Ben-Oni Ardelean, Mihai Voicu și candidații înscriși pe listele liberalilor.

Lista de candidați PNL Teleorman pentru Camera Deputaţilor este deschisă de Daniela Mara Calista, fostă consilieră a Alinei Gorghiu şi fostă consilieră a premierului Dacian Cioloş, urmată de Mihai Murar, profesor de istorie şi consilier superior în cadrul AJOFM Teleorman, și de Mihail Cojocaru, primarul comunei Botoroaga, iar pe locul patru se află consilierului judeţean Cătălin Burcescu.

În fruntea listei de candidați PNL pentru Senat se află preşedintele PNL Teleorman Eugen Pîrvulescu, urmat de consilierului judeţean Maria Stoian, pe locul trei situându-se consilierul judeţean Marin Ţole, iar locul patru i-a revenit primarului Tiberiu Neamu din comuna Viişoara.

mara-calista
Mara Calista

Venim în faţa dumneavostră  cu un program simplu, cu lucruri practice pentru Teleorman, cu investiţii în agricultură, cu o educaţie sănătoasă, cu profesori plătiţi cum trebuie. La 11 decembrie avem de ales înre două idei : progresul liberal  şi stagnarea PSD-istă”, a spus Mara Calista, candidatul PNL pentru Camera Deputaților.

În mare parte discursurile candidaților PNL au avut aceași temă centrală, lipsa de investitori, paragina și sărăcia în care a ajuns Teleromanul datorită PSD-ului, care conduce județul de 15 ani.

Trebuie să încep un bilanţ negativ al lucrurilor pe care baronul Dragnea – eu nu îi spun Liviu , nici măcar domn nu îi spun, îi spun baronul Dragnea- le-a inventariat pentru judeţul dumneavoastră. Sunt cifre care vă dor. Din păcate vina aparţine altora. Tot în Teleorman, şomajul este de 11 procente, ceea ce înseamnă locul 1 la nivel naţional. Doar 54.000 de oameni au în Teleorman locuri de muncă”, a punctat președintele PNL, Alina Gorghiu.

Discursul lui Mihai Murar a făcut referire, pe lângă punctarea sărăciei care se datorează PSD-ului, la necesitatea imediată a unor proiecte realizabile în agricultură și educație.

Vreau ca prin intermediul dumneavostră  să duc în Parlamentul Românei proiecte pentru educaţie, proiecte care să ridice agricultura din Teleorman, vreau ca în Teleorman să existe o bursă a cerealelor şi a legumelor,  să nu mai fim umiliţi pe pieţele din Bucureşti”, a spus  Mihai Murar, candidat PNL la Camera Deputaţilor.

 

Pe aceeași temă