Incendiu violent în comuna Scurtu Mare

În noaptea de 03 februarie a.c., la ora 22.55, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, pompierii militari din cadrul Detașamentului Videle au fost alertați de manifestarea unui incendiu la locuința lui Gheorghe T., din satul Albeni, comuna Scurtu Mare.

La fața locului au ajuns în cel mai scurt timp două echipaje profesioniste cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al localității Scurtu Mare. Focul, ce se manifesta violent la acoperișul locuinței, realizat din astereală din lemn învelită cu tablă, pe o suprafață de cca. 80 mp, precum și în interiorul casei de locuit la tavanul din lemn, pe o suprafață de aprox. 40 mp, la două paturi, un frigider, un aragaz, o butelie, 4 uși din lemn, 4 ferestre și mai multe materiale textile, cu posibilitatea distrugerii întregului imobil, a fost localizat și lichidat după aproape două ore de intervenție.

Valoarea bunurilor salvate, reprezentând restul casei de locuit, anexele gospodărești și locuințele din imediata vecinătate, a fost apreciată la suma de 50000 de lei, iar cea a bunurilor distruse la suma de 30000 de lei.

Din primele cercetări efectuate pentru sabilirea cauzei probabile de incendiu a reieșit că evenimentul a fost provocat intenționat de către o persoană necunoscută, motiv pentru care acest caz a fost preluat de către poliție. Din fericire, la această intervenție nu s-au înregistrat victime.

Pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *