De neoprit. Un nou focar de pestă porcină, confirmat în Cervenia

Un nou focar de pestă porcină, confirmat în Cervenia

La începutul săptămânii trecute, după cele 7 zile de carantină la prima gospodărie din Cervenia, unde a fost depistată pesta porcină , după toate analizele făcute, s-a constatat că virusul a fost eliminat şi nu mai prezintă nici un pericol.

După 10 zile însă, la circa 200 de metri distanţă de prima gospodărie, a apărut un nou caz de pestă porcină, în pofida măsurilor severe luate şi a supravegherii permanente atât din partea primăriei, cât şi a medicului veterinar din zonă. Singurul porc din gospodăria respectivă a fost depistat cu pestă porcină după ce proprietarul a anunţat că porcul a murit.

Probele trimise la analiză au fost pozitive, porcul a fost infestat cu virusul pestei porcine. De unde şi cum a ajuns acolo, este greu de spus, susţin surse medical-veterinare, din moment ce primul focar fusese eliminat. Se dă ca sigură aducerea virusului din altă zonă pe cale umană, respectiv, prin mişcarea oamenilor dintr-o comună în alta, poate chiar prin furaje, cu toate că în zonă nu s-au mai semnalizat alte cazuri de pestă porcină.

În arealul de vânătoare Beciu – Slobozia Mândra, se spune că mistreţii vor muri pe capete, până la ultimul, de pesta porcină

În fondul de vânătoare de la Beciu şi în pădurea de la Slobozia Mândra, porcii mistreţi sunt decimaţi de virusul pestei porcine. Practic, în acest moment, nu se ştie câţi sunt morţi în cele două păduri, dat fiind faptul că în urma ploilor de zilele trecute nu se mai poate pătrunde în adâncimea zonei respective.

Ultimele cadavre, peste 25 la număr, au fost găsite, zilele trecute, pe un drum de acces, în rest ce o fi în desişul pădurii, este greu de evaluat sau deloc. Nici vânătorii nu se încumetă să intre în pădure, sătenii din comunele din zonă nici atât, iar medicii veterinari care mai încearcă câte ceva pe marginea drumurilor , nu pot decât să constate câţi mistreţi au murit. În ce priveşte migrarea în grup nici vorbă pentru că, efectiv, se mişcă destul de greu dintr-un loc în altul.

Cei mai mulţi sunt adăpostiţi în locuri ascunse şi, ca urmare, sunt greu de găsit. Părerea unanimă a specialiştilor , respectiv a medicilor veterinari, este că vor muri toţi, iar curăţirea efectivă a pădurii şi zonei, în general, se va face în perioadele de îngheţ din timpul iernii.

Oricum, se pare că efectivul care se estima a fi în cele două păduri s-a diminuat drastic şi, categoric, spun surse medicale, nu va mai rămâne nici urmă de porc mistreţ viu.

Problema este una extrem de dificilă pentru că pădurea va trebui curăţată şi dezinfectată, lucru care se va putea realiza doar la primăvară.