Acesta e statul paralel: Alina Ghica desemnată să judece solicitarea lui Dragnea fără a fi printre cei 13 judecători de permanență

Deși nu era de permanență, colegiul de conducere al Curții de Apel i-a aprobat intrarea judecătoarei Alina Ghica, în completul care i-a dat astăzi câștig de cauză lui Liviu Dragnea și a anulat și suspendat hotărârea Înaltei Curți prin care s-au tras la sorți completurilor de cinci.

Pe planificarea de permanență de vineri erau nu mai puțin de 13 judecători, însă nici unul n-a fost selectat pentru a intra în complet, scrie G4Media, fiind preferată Alina Ghica.

Potrivit articolului 110 din HCSM 1375/2015 alin 6-8, Alina Ghica nu putea intra în complet.

(6) Planificarea de permanenţă se întocmeşte de preşedintele instanţei sau, după caz, de preşedintele secţiei, cu aprobarea colegiului de conducere, ţinându-se cont de completele de judecată din care face parte judecătorul, având prioritate asigurarea timpului necesar studierii dosarelor
(8) În caz de absenţă, compunerea completului de judecată se va realiza prin participarea judecătorilor din planificarea de permanenţă, desemnaţi conform alin. (4) şi (6), întocmindu-se în acest sens un proces-verbal.

Decizia instanței de azi este: „Admite cererea modificată. Admite cererea de intervenţie accesorie. Anulează Hotărârea nr.137/08.11.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Colegiul de Conducere. În baza art. 15, alin. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată şi republicată, suspendă executarea Hotărârii nr.137/08.11.2018, emisă de pârâtă, până la soluţionarea definitivă a cauzei”, se arată în decizia CAB.

Pe aceeași temă