Accident pe E70, în comuna Plosca

Duminică, în jurul orei 11.00, echipajele de salvare au fost solicitate să intervină la un accident de circulaţie petrecut pe E70, la ieşire din comuna Plosca.

La faţa locului au fost trimise o echipa de descarcerare, o autospecială cu apă şi spumă, o Ambulanţă SMURD şi un echipaj aparţinând SAJ Teleorman.

Confom martorilor, din cauza carosabilului alunecos, conducătorul autoturismului Dacia Sandero a pierdut controlul vehiculului, izbindu-se de o podişcă, aflată pe marginea drumului.

În urma impactului, şoferul a scăpat fără nicio leziune. În schimb, pasagerul din dreapta, un tânăr de 17 ani, a suferit câteva traumatisme uşoare, fiind trasportat la Spitalul de Urgenţă din Alexandria pentru investigaţii medicale suplimentare.

Pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *