Accident mortal la Măldăeni

Polițiștii din Roșiorii de Vede au fost sesizați prin redirecţionarea unui apel SNUAU 112 cu privire la faptul că pe DE 70, pe raza com. Măldăeni s-a produs un accident rutier.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit următoarele: În timp ce un tânăr în vârstă de 22 ani, din Roșiorii de Vede, conducea un autoturism pe DE 70, pe raza localităţii Măldăeni, din cauza neatenției în conducere a acroșat un bărbat care se afla lungit pe carosabil pe sensul său de mers.

Din accident a rezultat decesul persoanei în cauză a cărui identitate nu a putut fi stabilită, efectuându-se cercetări și investigații cu privire la identitatea persoanei. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Caritas din Rosiorii de Vede în vederea efectuării necropsiei.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat .

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ,,Ucidere din culpă” urmând ca la finalizarea cercetărilor, să se propună soluţie prin Parchet.

Pe aceeași temă

2 thoughts on “Accident mortal la Măldăeni”

  1. Este chiar unchiul meu , Dumnezeu sa l ierte ! 😰😭😭😭😭😢😢😢

  2. Suntem roamani ? Am ajuns sa ni se ia puterile ??? Se da șpagă polițistilor , noi ăștia nevinovați suntem nimeni pe acest pământ ?