Accident în comuna Orbeasca

Un bărbat de 37 de ani acuză dureri la colana vertebrală, după ce autoturismul în care se afla s-a răsturnat. Evenimentul rutier a avut loc în această dimineaţă, la ieşire din comuna Orbeasca de Sus spre Olteni.

Victima a fost preluată de către un echipaj al SAJ şi transportată la Spitalul de Urgenţă din Alexandria. Medici spun că pasagerul este în afara oricărui pericol şi are câteva răni uşoare din cauza cioburilor de la parbrizul spart.

Conform ISU Teleorman, la faţa locului au ajuns o echipă de descarcerare, o autospecială cu apă şi spumă şi o autoutilitară pentru transport victime multiple.

Pentru scoaterea acestuia dintre fiarele contorsionate a fost nevoie de intervenţia echipei de descarcerare. Bărbatul nu a reuşit să iasă singur din maşină din cauza unei intervenţii chirurgicale la coloana vertebrală.

Pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *